Distribuie aceasta postare...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someonePrint this page

In urma voturilor acordate de membri echipei Oltextur comentariilor scrise pe blogul www.insulegrecia.ro, in  cadrul concursului desfasurat in perioada 18-21 septembrie, pentru castigarea unei vacante in Corfu, s-a decis acordarea premiului doamnei Seramficiuc Claudia-Lavinia, pentru comentariul urmator:

„Auzisem de Santorini, asa cum auzisem de Paris sau de Istanbul. Diferenta e ca daca in Paris si in Istanbul am ajuns, in Santorini pasii mei inca nu calcasera. Si daca sufletul mi se pierduse in Paris, la Notre Dame, iar inima-mi fusese furata in Istanbul, langa Portul Eminonu, Santorini m-a rapit cu tot ceea ce insemn eu, cu toata fiinta mea si cu fiecare celula din care organismul meu e compus.
Am ales sa fac o excursie de o zi in Santorini, cazata fiind in insula Creta. Nu mi-am facut planuri, n-am avut asteptari, n-am sperat nimic si mi s-a intamplat mai mult decat mi-as fi imaginat vreodata. A fost ca si cum nu m-as fi dus la pomul laudat cu sacul, iar acolo toate fructele au curs asupra mea.
Ajunsa in port, ochii mi-au ramas lipiti pe muntele pe care puteam zari serpuind ca un fir subtire de apa masinile si autocarele care duceau turistii spre paradis. Dumnezeule! Pe acolo trebuia sa merg si eu? Masinile acelea pareau ca sunt lasate in voia lui Dumnezeu, atarnand de un fir de ata deasupra prapastiei. Din fericire, n-am avut prea mult timp de gandire si in cateva minute eram in autocar, deasupra acelei prapastii, care de sus era cu totul altceva. Eram mai apoape de cer, deasupra apei, acolo unde parca cineva iti pusese aripi si-ti daduse drumul fara macar sa te fi invatat inainte sa zbori. Da, era ca si cum as fi invatat sa zbor pe cont propriu, iar viata mea depindea acum numai de mine. Si fara prea multa gandire, aripile mi s-au deschis acolo, deasupra marii cu o culoare imposibil de descris, serpuind printre stancile ireal de aproape de mine si am invatat sa zbor. Ma indreptam catre Oia…
Trebuie sa recunosc ca nu auzisem pana atunci de ea. Ce putea sa fie? Un mic orasel dintr-o insula frecventata de oameni bogati, loc de plimbare pentru cei cu bani. Ei bine, mi s-a demonstrat inca o data ca parerile preconcepute sunt intotdeauna gresite. Oia…trei litere care aduna in ele mai mult decat intr-un alfabet intreg. Si daca zborul meu incepuse stangaci, pe stancile de deasupra marii, acolo, la Oia, am simtit cu adevarat ca am aripi si m-am aruncat in gol. In trecere, am atins cu trupul fiecare casa alba cu acoperisuri albastre, fiecare fereastra cu aer boem, fiecare treapta sapata in stanca si fiecare picatura de aer care se prelingea pe langa mine. Ajunsa deasupra marii, am reusit sa ma ridic de parca zburasem de-o viata si sa merg catre varful peretelui de desupra marii, pe langa casele cu acoperis rotund. In treacat, pe langa nari mi-a trecut miros de flori albe, paradoxal crescute printre stanci si incredibil de parfumate. Acolo, la Oia, am inchis ochii doar pentru cateva secunde, orbita fiind de albul inimaginabil al caselor si in acele clipe am fost rapita. Am fost rapita cu toata fiinta mea, cu suflet, cu inima, cu trup, cu simpla mea existenta. Am fost rapita de frumusetea acelui loc in care parca, Dumnezeu isi plimbase pasii mai mult decat si-i plimbase prin alte locuri.
Daca ajungeti in Oia ma veti gasi acolo. Zbor de sus in jos si ma intorc de fiecare data de unde am plecat, iar uneori imi odihnesc aripile pe poteca pavata cu marmura.”

 

O felicitam pe castigatoarea noastra pentru compozitia artistica si asteptam si impresii despre Corfu, la intoarcere!

Distribuie aceasta postare...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someonePrint this page